Despre timp … determinism si pozitivism

Infinity-Time

Auzim mereu vorbindu-se despre timp in tot felul de circumstante, de la tot felul de oameni. Dar stim exact ce este timpul, si impactul pe care il are asupra realitatii ?

Simtul comun subscrie la urmatoarele trei afirmatii :

  • Spatiul exista
  • Timpul exista
  • Realitatea exista, indiferent daca este sau nu observata.

In ciuda simtului comun, as vrea sa va arat aici si acum ca ultimele doua propuneri nu prea sunt conciliabile.

Notiunea timpului are mai multe acceptari :

  • timpul fizicii lui Newton
  • timpul existentei noastre

Timpul fizicii newtoniene este in esenta reversibil. Ceea ce inseamna ca ni se permite explorarea trecutului si a viitorului folosind aceleasi metode. Evenimentele nu au niciun sens preferential. Planetele ar putea sa se roteasca intr-un sens, la fel de bine ca in celalalt. In acest mod determinist, timpul nu creaza si nici nu distruge. E doar o unitate de masura.

In viata de toate zilele e exact invers, timpul impune evenimentelor un sens preferential, deci este ireversibil. Un om imbatraneste ci nu intinereste, cafeaua se raceste in ceasca ci nu se incalzeste. Termodinamica cu faimosul sau principiu secund (al ireversibilitatii) i-a dat timpului o directie, un sens autorizat si un sens interzis. Totusi, termodinamica nu se contrazice cu fizica lui Newton. Ea indica evolutia probabila. Termodinamica nu contrazice in mod formal fizica newtoniana determinista, dar ii limiteaza practic domeniu de aplicatie. Asa ca e mai bine sa lasam planetelor timpul reversibil al lui Newton si sa ne ocupam mai bine de timpul ireversibil.  Timpul ireversibil ne priveste pe toti in toata existenta noastra.

Exista doua conceptii despre timp care sunt identice cu conceptiile realitatii :

  • conceptia determinista sau realista
  • conceptia pozitivista.

Pentru un realist, realitatea exista indiferent daca este sau nu observata. Aceasta convingere se fondeaza pe simtul comun. Daca las un obiect, il gasesc acolo unde l-am lasat, sau cel putin daca nu-l mai gasesc, deduc ca nu mai exista sau ca a fost deplasat din acel loc. Daca ma duc la Paris, ma duc cu convingerea ca acest oras continua sa existe si in absenta mea. Pe cat de evidenta este aceasta pozitie realista, pe atat de contestabila este din punct de vedere logic. Si tocmai pe planul logic sunt atacati deterministii de catre pozitivisti. Fara a nega in mod formal existenta unei realitati, ei remarca ca nu are niciun sens de a evoca o realitate care nu este observata. Nu exista obiect fara subiect. Daca cred ca Paris exista in absenta mea, nu pot sa o dovedesc fara sa pot sa verific intr-un fel sau altul, adica fara sa fac vreun fel de observatie sau de masura.

Pozitivismul descalifica orice constructie abstracta dincolo de observatie. Ori, nu este usor de a da un sens ideilor si lucrurilor. In logica pozitivista, o afirmatie ca „Dumnezeu exista” nu este nici adevarata, nici falsa, doar fara sens. Mai tulburator chiar, pozitivistul aplica aceasta gandire oricarei situatii. Spunand ” Soarele continua sa existe dupa ce apune” nu are niciun sens decat daca il leg cu un observator, mais la vest, pentru a-mi confirma. Pana la urma, pot sa consider o parte din Luna ca o marturie indirecta si ca dovada a existentei Soarelui.

In aceste conditii, notiunea de adevar a unei teorii stiintifice nu reuseste sa treaca obstacolul Marii Rosii a sensului. Se ineaca si este pe veci inghitita cu tot cu armele faraonului. Pentru un pozitivist, o teorie nu este decat un model, intr-un domeniu de aplicatie limitat, care permite de a face preziceri care confirma observatia. El nu va spune ca relativitatea este prejudiciabila fizicii newtoniene, dar ca ea reduce si ii limiteaza campul de aplicatie.

De exemplu, sa ne imaginam acum un calator care asezat intr-un tren, se uita la peisajul defiland. Isi aduce aminte de acel peisaj pe care il contempla mai demult si isi imagineaza peisajul pe care-l va descoperi in curand. Doua moduri de a considera acest peisaj, pe care nu-l vede inca, dar pe care il imagineaza sau il reproduce in mintea sa.

Realistul va spune : „aceste peisaje exista si in prezent chiar daca nu le vad. Ca dovada, daca as reveni in urma, voi putea gasi peisajul asa cum l-am lasat. Este o posibilitate care nu poate fi infirmata de catre experienta in baza simtului comun. Chiar daca nu avem nicio proba, nu e posibil sa negam ceea ce e evident.” Ca si pentru Dumnezeu, absenta unei dovezi a existentei Sale nu este o dovada a absentei Sale.

In mod contrar, pozitivistul va spune :  nu are niciun sens pentru mine sa cred ca peisajele pe care le-am vazut si pe care le voi vedea, exista in acest moment in care nu le vad. Singura existenta pozitiva este cea a experientei, deci cea a peisajului care este prezent in fata mea.

In lumea pluridimensionala a relativitatii generale, specificitatea coordonatei timp tine mai degraba de observator decat de lume. Noi putem facem diferenta intre timp si spatiu pentru ca timpul este o dimensiune in care calatorim intr-o miscare uniforma pe care nu putem nici sa o incetinim, nici sa o acceleram, nici sa o inversam dupa vointa noastra. In spatiu stim foarte bine sa ne deplasam cum ne dorim ; in timp este imposibil de a calatori conform dorintelor noastre.

Viata poate fi asemanata unei calatorii in tren : daca vedem lumea schimbandu-se cu zilele sau anii, este pentru ca peisajul defileaza in fata noastra, ci nu este acelasi peisaj static care ramane mereu neschimbat.

In aceste conditii, a pretinde ca trecutul, prezentul si viitorul nu exista, inseamna a gandi ca un calator care nu crede ca ar fi vreun sens in a spune ca peisajele la care a contemplat sau pe care le va contempla sunt reale ;  aceasta gandire poate fi calificata ca o pozitie pozitivsta.

Pentru un realist insa, trecutul, prezentul si viitorul coexista. Ceea ce ar insemna ca timpul nu exista.

Totusi, gandirea noastra de baza contine o premiza si mai contestabila inca decat cea a determinismului. Imaginea calatorului in tren disociaza subiectul adica calatorul de obiect adica peisajul. Ori, aceasta discociere nu este ilicita din punct de vedere stiintific si asta este castigul esential al fizicii moderne. Imaginea calatorului poate fi foarte confuza. Daca, calatorim in coordonatele timp pentru a vedea defiland peisajul imuabil al universului, atunci e mai bine sa nu uitam ca apartinem noi insine acestui peisaj asupra caruia e posibil sa actionam. Timpul este si in noi si fara incetare muncim sa ii reorientam curba.

Kant a vazut in aceste doua concepte, determinism si pozitivism, niste „forme ale sensibilitatii” intr-un anume fel, un limbaj  prin care omul dialogheaza cu natura. Dar natura ne raspunde intr-o limba straina fata de a noastra, initiind astfel interogatii lingvistice suplimentare asupra spatiului si a timpului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s