…abordare lirica a unei secvente din viata unui muribund…

Mai vreau o zi sa traiesc, o zi sa vad, sa ascult, sa simt, fara sa ma gandesc la nimic, o zi plina, de dimineata pana in adancul noptii, sa fie cat mai incarcata, cat mai plina ziua asta pe care o cer. Vreau sa profit la maxim de ziua asta, sa o pot trai asa cum simt eu, cum vreau eu, ah da…, mai ales cum vreau eu. Fara sa dau nimanui nicio socoteala, fara sa raspund la nicio intrebare care nu-mi convine, fara sa fiu responsabil de vreo consecinta a comportamentului meu in aceasta zi. Vreau sa fie ziua mea, doar a mea, nu-mi pasa ca mai sunt alte 7 miliarde de oameni pe pamant. E ziua mea, cu M mare, a mea, unde EU sunt totul pentru toti si nimeni nu e nimic pentru mine. Ah…, ce eliberare ar fi daca as putea avea aceasta zi in plus, sa imi iau revansa pentru tot ce ar fi trebuit sa fac, pentru tot ce as fi putut face si nu am facut, pentru tot ce as vrea sa fac dar nu mai am timp sa fac. Nu-mi pasa ca mor, ca nu mai exist, vreau doar ca inainte de a exploda ca o stea in univers, sa fiu o supernova, atat de stralucitoare incat sa-mi orbeasca anturajul, un exces, asta vreau sa fiu, un exemplu de exces in toate. Numai faptul ca visez la asta, imi umple corpul de viata, de dorinta asta extrema de a trai ca un zeu omnipotent, mai multi zei in acelasi timp chiar, greci de preferinta, sa am natura atemporala a lui Chronos, forta lui Zeus, Poseidon si Ares reunita. Oricum mor, de ce m-ar interesa pe mine de ceilalti ? M-am nascut fara sa cer asta nimanui, am dus o existenta plina de lipsuri, de stres, de responsabilitati, mereu cu scopul de a ma integra, de a fi macar normal sau chiar si performant, dar pentru ce ? Cand am avut parte de educatie autoritara, cand de indopari cu humanism, religie, emotie si goana dupa bani ! La ce folos, mereu am fost cu un pas in urma, niciodata nu am reusit sa pot sa traiesc asa cum am vrut eu, cand am vrut eu. Si singur as fi vrut sa traiesc, nu simt nevoia sa impart ce am cu ceilalti si nici nu am nevoie de ce altii imi propun. Eu singur stiu ce vreau, vreau doar sa fiu eu, imi vine chiar sa urlu EU, atât de mult as fi putut sa ma iubesc. Sunt sigur de altfel ca sunt cel mai bun in ceea ce stiu, caci ceea ce nu stiu oricum nu are nicio importanta, nu ma afecteaza. Da… cat de mult mi-as dori inca o zi, as fi nebun sa pot sa o traiesc asa cum mi-am propus, sa fiu epuizat de viata, chiar si redusa in aceasta simpla zi. Va fi ziua unde totul este peisaj, unde totul se opreste asteptandu-ma pe mine, cautand o aliniere perfecta cu ritmul si dorinta mea. Un meniu providential din care sa selectionez tot ce-mi doresc ! Si apoi sa ma duc, ca ce conteaza unde ma duc, indiferent unde as ajunge, nu voi mai fi, eu cel ce n-am stiut sa fiu mai-nainte, voi fi neant. Sau poate altceva, dar la ce bun sa fii altceva cand nu ai stiut sa traiesti o viata-ntreaga, cand nu ai stiut sa te ocupi de tine. Mereu am vrut sa fiu altceva, dupa fiecare esec sau chiar si reusita, mereu o goana negandita catre altceva. Repet, nu-mi pasa daca ajung si unde ajung, acum realizez ca nu asta era important, de fapt, ce e si mai ilar, e ca nimic nu era important, ca puteam sa fac tot ce imi doream, singura conditie fiind aceea de a fi eu. Am stiut sa fac aproape tot ce mi s-a spus ca trebuie sa fac, dar nu am invatat niciodata sa fac ceea ce imi era pe plac. Mai mult de-atat, daca am facut ceea ce trebuia sa fac, ce mi s-a spus sa fac, de ce nu am macar satisfactia lucrului bine indeplinit ? Atâta ura am, dar nu e ura catre nimeni, poate doar impotriva mea, cum am putut sa fiu atat de orb, sa nu realizez un lucru atât de esential ? Cum de n-am putut fi eu ? Simt nevoia de revansa, impotriva tuturor ! De ce nu mi-a spus nimeni bine ai venit in aceasta lume, de ce nu mi-a spus nimeni ce-am venit sa fac cu adevarat aici ? Toata lumea asteapta sa ma duc ca sa-si exerseze cele mai bune fraze catre mine, dar ce rost, eu voi fi deja plecat atunci. Si totusi as mai vrea o zi, doar o zi sa pot sa traiesc liber, ghidat doar de propria mea natura, si da o numesc natura personalitatea mea, caci a naturii este consecinta. Sunt extenuat de dorinta de a-mi demonstra ca pot fi eu, macar pentru o zi ! Sclerozat de efortul supravietuirii, si nu vorbesc de ultimele zile sau ultimii ani, de cand incerc sa ma bat cu sfarsitul, vorbesc de toata viata mea, o viata supravietuita si cu mult regret netraita. Epuizat de a supravietui cand scopul meu era de a ma epuiza traind. Acum ravnesc la ziua asta in care in sfarsit as putea fi eu, inainte de a inceta de a mai fi, ceea ce nu am stiut niciodata sa fiu !

Chestiuni filosofice ce decurg din acest text : 

• Poate fi considerat acest muribund un egoist ?
• Egoismul : microcosmos initiator de frustrari si ura ?
• Moartea : fatalitate sau simpla finalitate ?

Citate celebre  : 

• „Fericirea se naste din altruism, iar suferinta din egoism” – Bouddha
• „Egoismul nu este dragoste de sine, ci doar o pasiune dezordonata de sine” – Aristotel 
• „Moartea nu este nimic pentru noi, caci cand noi suntem moarte nu poate fi, iar cand moartea este noi nu mai suntem” – Epicur